Prezentari
Conferinta anuala POSDRU 2009

Conferinţa anuală privind implementarea POSDRU 2007-2013 în România 2009
 
AMPOSDRU va organiza in data de 22 decembrie 2009, la Iasi, ,,Conferinţa anuală privind implementarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Rersurselor Umane 2007-2013 în România''

Conferinţa se încadrează în seria evenimentelor destinate informării publicului larg, pe care AMPOSDRU, în conformitate cu Regulamentul CE nr. 1828/2006, le organizează anual pentru prezentarea stadiului implementării Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. La conferinţă vor participa reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai AMPOSDRU, membri ai Comitetului de Monitorizare al POSDRU, reprezentanţi ai partenerilor sociali: confederaţii sindicale şi organizaţii patronale, reprezentanţi ai universităţilor, companiilor, organizaţiilor non-guvernamentale, reprezentanţi ai altor instituţii publice, beneficiari şi potenţiali beneficiari de finanţare din cadrul POSDRU, etc.
Organizatorii evenimentului asigură cazarea dumneavoastră din seara anterioară evenimentului, masa conform agendei, precum şi decontarea transportului, conform legislaţiei în vigoare.


->    Agenda conferintei
->    Inviatia la conferinta


Ultimele documente
Contact
Adresa: str. Stirbei Voda nr. 39, sector 1, Bucureşti
Telefon: +40.021.313.29.43
E-mail: oiposdru@oiposdru.edu.ro Program registratura
Luni - joi intre orele 09:00 - 16:00
Vineri nu se lucreaza cu publicul

Forum OI POSDRU